Arhive pe etichete: Chalmers

Mihai-Gabriel Mocanu – Teza neo-fregeeană din semantica bidimensională

În lucrarea de față argumentez în favoarea unei teze descriptiviste reînțeleasă în termeni modali, menite să răspunde criticii formulate de Kripke la adresa acesteia. În acest sens, mă voi folosi de noțiuni ale semanticii bidimensionale dezvoltate de David Chalmers. În primă fază, voi arăta faptul că sensul fregeean poate fi echivalat cu „intensiunea” lui Carnap, dar doar dacă acceptăm o premisă suplimentară. Această premisă ar trebui să fie una care să permită trecerea în termeni modali a noțiunilor celor doi. Trebuie să ne întoarcem la Kant pentru asta, la actul său de a lega necesarul de a priori, și să ne întrebăm, mai departe, cum poate fi salvată această teza în fața bine-cunoscutei critici a lui Kripke. Pentru depășirea acestui impas, ceea ce David Chalmers propune este o rescriere a semanticii lumilor posibile care să mențină pretenția signifianței cognitive a sensului. Foarte scurt, el propune să ne uităm la posibilitate nu doar în sensul de „posibilitate contra-factuală”, așa cum a făcut-o Kripke, ci să ne imaginăm aceasta și drept „posibilitate actuală”. Vom vedea că, astfel, ajungem la două tipuri de intensiune, dintre care unul dă seama foarte bine de importanța sensului.

Mihai-Gabriel Mocanu – Teza neo-fregeeană din semantica bidimensională

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria filosofia limbajului

Denisa Ivanoiu – Conexionism vs teoria arhitecturii simbolice a creierului

In acest eseu voi avea în vedere unele distincţii între teoria conexionistă, viziunea care compară mintea ca un sistem de reţele de informaţii pe de o parte şi teoria arhitecturii simbolice a minţii pe de cealaltă parte., precum şi argumentele pentru a opta mai degrabă pentru prima. Voi prezenta procesul de „graceful degradation” ca un astfel de argument adus de conexionişti în sprijinul validităţii teoriei lor, ce va fi apoi comparat cu cele aduse de Fodor şi Pylyshyn care susţin că acest proces nu are loc numai în paradigma conexionistă ci are sens şi în cadrul teoriei clasice. În încheiere voi prezenta contraargumentele lui Chalmers la poziţia celor doi, şi pe scurt, modalitatea prin care el demonstrează cum raţionamentul lor nu este valid până la capăt şi cum nu putem desfiinţa cu totul o abordare fără să aibă şi cealaltă de suferit.

Denisa Ivanoiu – Conexionism vs teoria arhitecturii simbolice a creierului

Scrie un comentariu

Din categoria filosofia mintii