Tudor Ovidiu Mărginean – De ce argumentele lui Putnam împotriva realismului metafizic nu sunt atât de solide

A doua prezentare de astăzi vizează o discuție pe tema realismului metafizic. Tudor Ovidiu Mărginean ne spune despre ce este vorba, pe scurt:

Concepția pe care Putnam o atacă prin argumentul său model-teoretic este numită de el realism metafizic, poziție angajată față de mai multe teze: a) lumea are o cardinalitate fixă, b) există o singură teorie care descrie corect lumea, c) există o unică relație de referință între termenii unei teorii și obiecte din realitate și d) adevărul este non-epistemic. Putnam formulează argumentul model-teoretic pentru a susține că o teorie completă și consistentă, care satisface toate constrângerile teoretice și operaționale, nu poate fi falsă, și orice teorie poate fi satisfăcută de o infinitate de modele. Se folosește de teorema Skolem-Lowenheim pentru a arăta că o teorie poate avea un model de orice cardinalitate infinită. Un alt punct important al argumentului este strategia „mai multă teorie”(just more theory), prin care se încearcă eliminarea altor constrângeri asupra referinței. Eu voi relua argumentul lui Lewis împotriva acestei strategii, arătând că o teorie trebuie să satisfacă nu teoria despre constrângere, ci constrângerea însăși, și îl voi aplica și constrângerilor operaționale asupra referinței, pe care le acceptă Putnam.

Textul prezentării poate fi descărcat de aici:
Tudor Ovidiu Mărginean – De ce argumentele lui Putnam împotriva realismului metafizic nu sunt atât de solide

Pe parcursul zilei de azi Tudor Ovidiu Mărginean va răspunde la întrebări și comentarii.

Reclame

3 comentarii

Din categoria epistemologie, filosofia limbajului, filosofia stiintei, filosofie analitica, logica filosofica

3 răspunsuri la „Tudor Ovidiu Mărginean – De ce argumentele lui Putnam împotriva realismului metafizic nu sunt atât de solide

  1. Legat de argumentul model-teoretic. Dacă îmi mai amintesc bine, Putnam dă, într-adevăr, această interpretare teoremelor Lowenheim-Skolem din metalogică: concepând o teorie ca o mulțime consistentă de enunțuri, un model al teoriei este, pe scurt, o „lume” pentru care toate enunțurile teoriei sunt evaluate ca fiind adevărate; atunci, dacă teoria admite ca model o lume cu infinit numărabil de multe obiecte, admite ca model și o lume cu infinit nenumărabil de multe obiecte; și invers; dacă ne gândim la o „teorie a universului”, să zicem, aceasta ar însemna că teoria nu ne poate spune dacă universul conține infinit numărabil de multe obiecte sau infinit nenumărabil de multe obiecte; dar aceasta doar cu condiția ca limbajul teoriei să poate fi formalizat adecvat în logica de ordinul întâi a predicatelor, fiindcă teoremele Lowenheim-Skolem sunt valabile doar pentru teorii formalizabile în această logică. Mă gândesc că această precizare ți-ar putea folosi pentru a critica argumentul lui Putnam. Mai ales că e extrem de discutabil, în zilele noastre, că structura logică a teoriilor științifice ar putea redată în mod adecvat apelând doar la logica de ordinul întâi, așa cum credea Quine acum vreo 60 de ani.

    • Tudor Mărginean

      Într-adevăr, și Lewis observă că teorema Löwenheim-Skolem se aplică pentru limbaje de ordinul I, și că Putnam acordă un rol privilegiat logicii predicatelor de ordinul I. Ceea ce e, desigur, criticabil. Eu am preferat să atac partea din argument care se refera la referința unic-determinata. Dar voi lua în calcul observația, deoarece voi continua să lucrez cu această teorema mai departe. Mulțumesc mult!

      • Tudor Mărginean

        Dar cred că, chiar dacă nu s-ar fi folosit de teorema asta, argumentul lui Putnam ar fi încă interesant, pentru că rămâne problema legată de referința unic-determinata. Teorema Lowenheim-Skolem ne vorbește doar despre cardinalitatea modelelor care pot să satisfacă o teorie T, adică ne spune că putem avea modele de orice cardinalitate infinită, din câte am înțeles eu. S-ar putea sa nu fi înțeles corect, eu fiind încă în stadiul în care încerc să înțeleg teorema. Dar chiar daca nu am folosi teorema asta, si nu am mai accepta ca putem avea modele de orice cardinalitate infinită care sa satisfacă T, tot am putea sa susținem ca putem avea o infinitate de modele de aceeași cardinalitate cu T, astfel incat T sa fie adevărată în acele modele. Și atunci discuția se muta, cred, asupra problemei legate de determinarea unică a referinței. De altfel si Lewis punctează că teorema Löwenheim-Skolem nu joacă un rol atât de important. 🙂